>Știință și relaxare într-un singur loc: ce ne va aştepta în noul centru științific care se construiește în fosta fabrică de țigarete?Sfântu Gheorghe a ajuns la o nouă piatră de hotar, deoarece șase clădiri de patrimoniu industrial din cadrul fostei fabrici de țigarete, aflate în prezent în stare de degradare și neutilizate, vor găzdui în viitorul apropiat un centru educațional și științific. Acest complex impresionant, de aproximativ cinci mii de metri pătrați, va fi departe de a fi un spațiu expozițional tradițional și liniștit, ci va deveni un centru de experiențe complex, interactiv și în continuă înnoire.
Se construiește un spațiu comunitar în care toți membrii familiei vor putea descoperi prin joc funcționarea regiunii noastre și a lumii înconjurătoare, sau vor putea cerceta fenomene fizice ori chimice incitante, îmbinând utilul cu divertismentul. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva dintre detaliile gândite pentru acest centru: la ce se pot aștepta vizitatorii când vor păși în acest spațiu deosebit.
Clădiri reînnoite la exterior și la interior
Centrul științific nu va fi amplasat în clădirea principală a fostei fabrici de țigarete (frontul vizibil de la stradă), ci în șase clădiri diferite din incinta fabricii. Acestea vor trece prin procese ample de reabilitare, consolidare, restaurare și modernizare energetică, iar curtea fabricii va fi, de asemenea, reînnoită.
În timpul proiectării, unul dintre cele mai importante aspecte a fost găsirea unei tematici unice, strâns legate de regiunea noastră. Condițiile geologice și naturale ale Curburii Carpaților s-au dovedit a fi direcția potrivită, astfel luând naștere conceptul de bază construit pe dualitatea dintre foc și apă, adică pe activitatea vulcanică și apele minerale medicinale.
În curte va fi amenajată o structură spațială deosebită, care îmbină formele geometrice ale grădinilor franceze cu știința. În fața intrării principale va fi expusă o operă de artă inspirată de Gaál Sándor, faimosul fizician legat de Sfântu Gheorghe, inventatorul acceleratorului de particule (ciclotronul). În zonele amenajate cu spații verzi, sfere și forme spațiale sculptate în andezit și alte roci vulcanice, care amintesc de cuburile de construcție pentru copii, vor servi ca locuri de odihnă. În curtea interioară va fi amenajată o grădină de vară primitoare, care va putea fi încălzită iarna, ale cărei piloni principali de susținere vor
Post too long. Click here to view the full text.